AVIZ
referitor la proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară
Analizând proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 444 din 28.12.2023 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D1356/28.12.2023,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare
Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:
1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară, precum și modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit Notei de fundamentare, „prezentul proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului va reglementa stabilirea nivelului de salarizare a funcționarilor publici și personalului contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea și sub autoritatea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale la nivelul de salarizare a personalului din cadrul instituțiilor în subordinea cărora funcționează, respectiv Casa Națională de Pensii Publice, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Inspecția Muncii și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială. Totodată se are în vedere aceeași măsură și pentru Ministerul Sănătății și direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, Ministerul Culturii și direcțiile pentru cultură județene și a municipiului București, Agenția pentru Plăți și Intervenție pentru Agricultură și structurile subordonate, Institutul Național de Statistică și structurile subordonate”.
2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității măsurilor propuse.
3. Având în vedere că, prin prezentul proiect de ordonanță de urgență, se preconizează și modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru rigoare normativă, este necesară reformularea titlului, astfel:
„Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară, precum și pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”.
4. La paragraful al doilea al preambulului, pentru respectarea exigențelor normative, este necesară inserarea expresiei „aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022” după titlul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2020.
La paragraful al treilea, pentru rigoare normativă, sintagma „jalonul nr.384 al Planului Național de Redresare și Reziliență” va fi înlocuită cu sintagma „jalonul nr.384 al Planului Național de Redresare și Reziliență al României”.
5. Analizând soluțiile preconizate pentru art. I și II, semnalăm că acestea sunt în contradicție, în sensul că, potrivit art. I „salariile de bază ale personalului din învățământ se stabilesc conform anexei la prezenta ordonanţă de urgenţă”, iar în anexa la prezentul proiect sunt stabilite aceste salarii pe doua tranșe, respectiv, ianuarie 2024 și iunie 2024, pentru toate funcțiile din învățământul preuniversitar și universitar.
La art. II, se stabilesc măsuri distincte pentru aceeași categorie de personal, tot în două tranșe, respectiv, ianuarie 2024 și iunie 2024, astfel că nu este clar care din aceste două măsuri de salarizare stabilite se va aplica la termenele precizate. Se impune revederea acestor articole și reformularea lor, pentru a se evita confuzii și disfuncționalități în interpretarea și aplicarea actului normativ.
Totodată, în susținerea celor de mai sus, precizăm și faptul că, potrivit art. 164 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare,
„(1) Personalul din învățământul preuniversitar este format din personal didactic și personal administrativ.
(2) Personalul didactic este format din: personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar și personalul didactic de conducere, de îndrumare și control.
(3) În învățământul preuniversitar poate funcționa personal de specialitate din alte domenii de activitate, denumit personal didactic de predare asociat. Prin personal didactic asociat se înțelege personalul de specialitate și din alte domenii de activitate cu specializare/calificare corespunzătoare postului, conform art. 176.
(4) Personalul administrativ este parte integrantă a familiei ocupaționale „Învățământ“ și își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”, iar potrivit art. 198 din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare.
„(1) Personalul din învățământul superior este format din personal didactic și personal administrativ din învățământ.
(2) Personalul didactic este format din personal didactic de predare/cercetare și personal didactic/de cercetare auxiliar din instituții de învățământ superior, biblioteci universitare și biblioteci centrale universitare. (...).
(3) Prin personal didactic de predare/cercetare, în sensul prezentei legi, se înțelege personalul care deține, în mod legal, una dintre funcțiile didactice universitare sau de cercetare prevăzute de prezenta lege, care aparține unei instituții de învățământ superior și care desfășoară activități didactice și/sau de cercetare.
(4) ............. .
(5) ............... .
(6) Personalul de sprijin în vederea desfășurării procesului educațional printr-o abordare integrată a nevoilor studentului, profesioniști din alte domenii fundamentale ale dezvoltării tânărului, precum sănătate, consiliere/evaluare/terapie psihologică și asistență socială, este încadrat în sistemul de învățământ superior cu statut de personal didactic auxiliar”.
Prin urmare, textul preconizat la art. I cuprinde întregul personal din învățământ.
Pe de altă parte, din punct de vedere al tehnicii legislative, formulăm următoarele observații:
- la art. II alin. (1), pentru precizia normei, recomandăm ca trimiterea la „anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare” să fie înlocuită cu indicarea anexelor avute în vedere de inițiatori;
- totodată, având în vedere că Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a suferit intervenții legislative doar de natura modificărilor, este necesar ca expresia „cu modificările şi completările” postpusă numărului acestui act normativ să fie înlocuită cu expresia „cu modificările ulterioare”.
6. Având în vedere că la art. III, IV, VII, VIII și X sunt preconizate intervenții legislative asupra Legii-cadru nr. 153/2017, propunem comasarea acestora într-un singur articol, marcat ca art. III, cu următoarea parte introductivă:
„Art. III. - Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:”.
În continuare, pentru o succesiune logică a ideilor în text, intervențiile legislative preconizate vor fi marcate ca pct. 1 - 5 ale art. III, cu următoarele părți dispozitive:
„1. La articolul 16, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alin. (12) cu următorul cuprins:”,
[va fi redat, între ghilimele, textul preconizat pentru art. 16 alin. (12) de la actualul art. VII].
„2. La anexa nr. II, la capitolul I punctul 2, după litera b.4 se introduce o Notă cu următorul cuprins:”,
(va fi redat, între ghilimele, textul preconizat la actualul art. VIII).
„3. La anexa nr. VIII, la capitolul I litera A punctul I, simbolul „*)” se modifică și va avea următorul cuprins:”,
(va fi redat, între ghilimele, textul preconizat la actualul art. III).
„4. La anexa nr. VIII, la capitolul II litera A punctul I, simbolul „*)” se modifică și va avea următorul cuprins:”,
(va fi redat, între ghilimele, textul preconizat la actualul art. IV).
„5. La anexa nr. VIII, la capitolul II, Subcapitolul I, litera A, Secțiunea I, punctul 2.9, „Nota” se completează la punctele 2 și 3 cu titulatura Consiliului Economic și Social”.
În considerarea acestei observații, articolele subsecvente vor fi renumerotate, iar normele de trimitere din cuprinsul actualului art. VI modificate în mod corespunzător.
7. La actualul art. IV, în ceea ce privește sintagma „altor organe centrale de specialitate” din finalul textului preconizat pentru simbolul „*)”, semnalăm că aceasta este lipsită de claritate, neînțelegându-se care sunt respectivele entități.
8. La actualul art. V, se impune revederea normei pentru evitarea confuziilor în aplicarea actului normativ, întrucât la actualul art. III, în finalul textului preconizat pentru simbolul „*)” sunt introduse și „funcţiile publice corespunzătoare înalţilor funcţionari publici din cadrul instituţiei prefectului”, astfel încât, pentru această categorie de personal, normele sunt contradictorii și nu reiese cu claritate care măsură de salarizare li se va aplica.
Totodată, având în vedere că titlul Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, a fost redat anterior, recomandăm eliminarea acestuia.
9. La actualul art. VI alin. (1), pentru claritatea și precizia normei, se impune revederea sintagmei „Diferențele salariale rezultate din prevederile art. III, IV și V ...”, în sensul indicării instituțiilor nou introduse în cuprinsul actualelor art. III și IV, care astfel vor beneficia de o majorare a salariilor, și pentru care va fi necesară acordarea diferențelor salariale.
Totodată, semnalăm că sintagma „la structurile supraordonate” este improprie stilului normativ, nefiind utilizată în actele juridice din domeniu. Se impune revederea și reformularea normei.
La alin. (2), precizăm că sintagma „salariul de bază se stabilește prin asimilare cu funcțiile și salariile de bază ale funcțiilor din aceste instituții care intră sub incidența art. III și art. IV din prezenta ordonanță de urgență, prin ordin comun al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și al ordonatorilor principali de credite” trebuie revăzută și reformulată, întrucât salariile de bază se stabilesc prin lege și nu pot fi modificate printr-un act normativ terțiar, cum este ordinul comun al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și al ordonatorilor principali de credite.
Menționăm că actele terțiare sunt adoptate în executarea legilor și actelor normative de ordin superior și nu pot modifica norme din aceste acte.
10. La actualul art. VII, în ceea ce privește textul preconizat pentru art. 16 alin. (12), semnalăm că expresia „reglementărilor legale în domeniul controlului financiar preventiv” este prea generală și nu conferă claritate și precizie normei, fiind astfel necesară înlocuirea acesteia cu actele normative avute în vedere de inițiatori.
11. La actualul art. IX, semnalăm că textul este lipsit de claritate neînțelegându-se care sunt instituțiile „cuprinse în prezenta ordonanță de urgență” la care se face referire, întrucât proiectul cuprinde atât instituții care existau în actele normative de bază, cât și instituții nou introduse prin acesta, pentru care personalul urmează să beneficieze de majorări salariale, altele decât cele prevăzute la art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023.
Prin urmare, pentru ca măsura propusă să poată fi aplicată corect, este necesară introducerea unei noi anexe, marcată ca „Anexa nr. 2” care să cuprindă enumerarea instituțiilor avute în vedere de inițiatori.
Astfel, propunem ca textul să aibă următoarea formulare:
„Art. ... - Prin derogare de la prevederile art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, personalului instituțiilor prevăzute în anexa nr. 2 nu li se aplică majorarea salarială prevăzută la acest articol, cu excepția situației în care, din aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, rezultă o majorare a salariilor de bază mai mică decât procentul prevăzut la art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023”.
În considerarea acestei observații, actuala anexă va deveni „Anexa nr. 1”, iar în finalul proiectului trebuie introdus un nou articol cu următoarea formulare:
„Art. ... - Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență”.
12. La actualul art. XII, pentru utilizarea unui limbaj specific stilului normativ, recomandăm ca sintagma „începând cu 1 ianuarie 2024” să fie înlocuită cu sintagma „la data de 1 ianuarie 2024”.
PREŞEDINTE
Florin IORDACHE
București
Nr. 1265/28.12.2023